Primăria Ploieşti e obligată printr-o sentinţă să achite peste 10,5 milioane de lei către Regia Autonomă de Servicii Publice, bani care, odată ajunşi aici, vor rămâne imobilizaţi, pentru că vin cu o destinaţie specială, una pe care Regia n-o mai are în obiectul de activitate.
Consiliul Local a aprobat recent încheierea unui acord de eşalonare între Primăria Ploieşti şi RASP, pentru o sumă de puţin peste 10,5 milioane de lei, rezultată dintr-o sentinţă de acum câiva ani. În linii mari, suma fusese colectată de Regie cu ani în urmă, cu ocazia proiectului de modernizare a sistemului de termoficare derulat din creditul BERD. După returnarea creditului, Regia a rămas cu nişte bani în conturi, care în 2012 au fost viraţi către bugetul local. Curtea de Conturi, însă, a considerat că s-a comis o greşeală şi că sumele respective fuseseră strânse cu o destinaţie specială, pe durata proiectului, deci ar fi trebuit să fie folosite de RASP exclusiv în acel scop. Automat, Curtea de Conturi a lăsat măsură ca Regia să recupereze banii de la bugetul local, iar aceasta a dat în judecată Primăria şi a câştigat.
Marea problemă este că, în anii care s-au scurs de la creditul BERD, Regia a renunţat la activitatea în domeniul termoficării, ceea ce înseamnă că, acum, va ajunge să aibă în conturi peste două milioane de euro, cu destinaţie specială, bani pe care, potrivit informaţiilor comunicate de conducere, nu are cum să-i utilizeze. Conducerea Regiei Autonome de Servicii Publice a confirmat pentru "Telegrama" că a solicitat discuţii cu juriştii din Primăria Ploieşti, în încercarea de a găsi o variantă, fie şi printr-un parteneriat, încât sumele să nu rămână blocate pe termen nelimitat şi să poată fi folosite în interesul municipiului.
Primăria Ploieşti îşi eşalonează datoria pe 3 ani
Protocolul de eşalonare vizează o sumă de puţin peste 10,5 milioane de lei, compusă din debite de aproximativ 7,8 milioane şi penalităţi de întârziere de 2,7 milioane, conform proiectului de hotărâre aprobat de forul legislativ local. Consilierii locali au convenit ca eşalonarea să se acorde pe o perioadă de trei ani, începând din luna iulie. În acest timp, nu se mai calculează penalităţi, iar Regia se obligă să nu apeleze la executări silite sau blocări de conturi.
Raportul întocmit de Curtea de Conturi în urmă cu aproape un deceniu vorbea despre o plată nelegală făcută către Primăria Ploieşti, arătând că suma reprezenta "excedentul din disponibilul constituit la nivelul Regiei pentru plata serviciului datoriei rezultat din încasarea cotei BERD şi a celorlalte surse de rambursare (...), fără să fi fost urmărită destinaţia acestora". "Prin plăţile efectuate s-a prejudiciat patrimoniul Regiei, deoarece ieşirile de resurse nu au avut ca scop nici stingerea unor obligaţii, nici plata unor intrări de bunuri şi nici nu au avut ca scop conformarea la prevederile unor temeiuri legale care să dispună asupra destinaţiei sumelor, ci s-au făcut vărsăminte din banii plătiţi de populaţie odată cu plata energiei termice, pentru susţinerea cheltuielilor bugetului local", mai arăta la acea vreme Curtea de Conturi.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!