Restricțiile de pe str. Maramureș din Ploiești, instituite din cauza lucrărilor la carosabil, au fost prelungite din nou. Noul termen este 29 februarie.
Inițial, autoritățile locale au anunțat, prin TCE, că intervențiile vor fi derulate în perioada 21-14 februarie. La finalul săptămânii trecute, a fost comunicat un nou termen, care a expirat miercuri, când restricțiile au fost prelungite din nou, cu două zile.
LUCRARI BULEVARDUL INDEPENDENTEI | Primăria va desființa „insula” de la Poștă. Când se reiau lucrările
Din cauza lucrărilor, mai multe mijloace de transport circulă pe rute ocolitoare, la fel ca șoferii autoturismelor care nu vor să facă slalom printre utilaje, pe șoseaua decopertată.
„În perioada de 28 - 29.02.2024,se menține restricționarea circulației transportului public pe strada Maramureș din cauza continuării lucrărilor de asfaltare a carosabilului. Traseele publice locale din Ploiești vor circula în continuare, astfel:
- Traseul 2: la sensul spre sud, traseu normal până la intersecția străzilor Plăieșilor cu Rudului, apoi stânga Rudului, dreapta Tache Ionescu, dreapta Piața Victoriei și în continuare ruta cunoscută. Nu se efectuează stația Liceul “Mihai Viteazul” și în locul acesteia se va face oprire pentru debarcare/îmbarcare în stația Filarmonica “Paul Constantinescu”. La sensul spre vest ruta nu se modifică.
- Traseele 36 și 305:traseu normal până la intersecția străzilor Plăieșilor cu Rudului, apoi stânga Rudului, dreapta Tache Ionescu, dreapta Piața Victoriei și în continuare ruta cunoscută. Nu se efectuează stația Liceul “Mihai Viteazul” și în locul acesteia se va face oprire pentru debarcare/îmbarcare în stația „Tache Ionescu”. Celălalt sens de deplasare nu se modifică.
În funcție de dispozițiile Politiei Rutiere, atât intervalul orar cât și rutele ocolitoare specificate pot fi modificate” este cel mai nou anunț transmis de TCE Ploiești.
FOTO | Au săpat până au dat de apă. Incident în timpul lucrărilor de pe strada Maramureș din Ploiești