VIDEO 🎦 Termo Ploieşti riscă să rămână fără bani de gaze în câteva luni

VIDEO 🎦 Termo Ploieşti riscă să rămână fără bani de gaze în câteva luni
Consiliul Local a aprobat acordarea unui avans din subvenţie, în valoare de 7 milioane de lei, către Termo Ploieşti, pentru plata gazelor (Foto: captură video)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noul operator propriu al municipalităţii, Termo Ploieşti, are dificultăţi în a-şi asigura fondurile pentru plata materiei prime. Societatea urmează să primească din nou sprijin de la bugetul local, însă e avertizată că acesta e ultimul avans pe care-l mai poate obţine până la finalul anului şi că va rămâne fără bani în decembrie sau ianuarie dacă nu va începe să factureze către asociaţiile de proprietari.

Reunit luni într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Ploieşti a aprobat acordarea unui avans în valoare de 7 milioane de lei către operatorul de termoficare. Suma este necesară pentru achiziţia de gaze şi, implicit, asigurarea continuităţii serviciului public de încălzire şi alimentare cu apă caldă. Fondurile urmează să fie acordate cu titlul de avans din subvenţia pe care oricum administraţia ploieşteană ar trebui s-o suporte de la bugetul local, pentru a acoperi diferenţa dintre tariful general şi cel facturat populaţiei.

Acest sprijin vine după ce societatea a mai primit până acum de la bugetul local 5 milioane de lei la înfiinţare, sub formă de capital social, un împrumut pe un an în valoare de 10 milioane şi un avans de 5 milioane.

Sprijin de la bugetul local pentru Termo Ploieşti

În timpul şedinţei de luni, primarul Andrei Volosevici a avertizat că societatea subordonată Consiliului Local Ploieşti funcţionează fără să aibă un buget aprobat, punând sub semnul întrebării cheltuielile efectuate până acum. El a mai avertizat că valoarea sumelor care pot fi acordate în avans este limitată şi că aceste 7 milioane sunt ultimele care mai pot fi acordate sub această formă până la finalul anului, reclamând că operatorul nu s-a preocupat până acum de semnarea contractelor cu asociaţiile de proprietari şi de încasarea veniturilor din activitatea curentă. Edilul a mai reclamat şi că Termo Ploieşti nu are un call center funcţional, pentru a menţine relaţia cu clienţii.

"Constat lipsa de interes a celor care îşi iau salariul de acolo. Mi se pare inacceptabil ca doamna viceprimar să fie întrebată într-o şedinţă AGA ce caută acolo. Mi se pare anormal ca mai bine de 20 de zile să nu avem un call center. Şi mi se pare foarte interesant - în contextul în care SC Hale şi Pieţe, SGU, TCE, societăţi în subordinea dumneavoastră, au bugete aprobate şi funcţionează - că în momentul acesta Termo Ploieşti nu are niciun buget aprobat şi cheltuie aşa cum consideră directorul. O societate în subordinea dumneavoastră trebuie să funcţioneze în baza unui buget, pe care doar dumneavoastră îl puteţi aproba. Solicit membrilor AGA să verifice încă o dată faptul că s-a produs un prejudiciu de 1,4 - 1,5 milioane. Este motivul pentru care am cerut demisia domnului director. Am cumpărat de la FUI (n-r- furnizorul de ultimă instanţă), deşi nu trebuia, o cantitate de 14.000 de mW pe luna octombrie, care în mod normal trebuia plătită cu 150 de lei şi a fost plătită cu 370 de lei. Banii sunt daţi, pe factură, clar, asumat", le-a transmis primarul consilierilor locali.

"Nu s-a facturat nimic în momentul acesta. Nimic! Membrii AGA sunt minţiţi, li se spun nişte poezii gen «avem 400 de contracte», doamnei viceprimar i se spune «cine eşti tu?», sunt 15 milioane daţi până acum şi încă 7 astăzi şi nu avem un contract să încasăm un leu. În acest ritm, avem o problemă foarte mare de a plăti în avans gazul pentru luna ianuarie, pentru că nu se încasează nimic. Asta este realitatea societăţii. Legea spune aşa: 30% maxim pe trimestru putem să dăm avans. Cu aceştia 7, de care am aflat din întâmplare sâmbătă, am terminat maximul de avans pe care îl putem da la nivel de subvenţie. Încerc şi calculăm cu juriştii Primăriei şi verificăm varianta de lucru prin care să dăm un avans, pentru că - repet - nu s-a încasat nimic, nu sunt nici măcar contracte făcute, nu avem call center, se doreşte folosirea RASP-ului, care are cu totul şi cu totul alte obligaţii, pentru call center-ul de acolo. Abia acum două zile s-a făcut contractul pe avarii cu firma respectivă", a mai reclamat primarul Ploieştiului.

"Ce urmează? Estimări: undeva în jur de 40 de milioane avans ca să cumpărăm gazul. Nu ştiu cum, probabil că printr-un împrumut, altfel nu înţeleg cum. În momentul în care s-a aplaudat pe aici că aţi găsit soluţia şi eu eram circumspect, toată lumea m-a ciomăgit pe mine, dar realităţile vin. Nu mai dăm doar subvenţia, dăm şi avans la gaze, pe care le plătim cu 150 până la concurenţa cantităţii de 73.000 de mW, după care intrăm pe FUI. CA-ul de acolo ne explică că nu ne e subordonat. Dar atunci poate explică cum au cheltuit banii publici fără aprobarea unui buget şi ce-o să facă în acest sens", a mai declarat Andrei Volosevici în timpul şedinţei Consiliului Local.

"În ceea ce priveşte facturarea, pentru perioada în care s-a furnizat din octombrie şi luna noiembrie, se va face la începutul lunii decembrie, pentru că, din motive tehnice, nu s-au putut citi contoarele la sfârşitul lunii octombrie, angajaţii Termo fiind mai mult preocupaţi de punerea în funcţiune a sistemului şi de rezolvarea avariilor. Se va factura, aşa cum li s-a comunicat tuturor utilizatorilor, casnici şi noncasnici, în baza articolului 43, alineatul 3, din Legea 58/2006, astfel încât n-ar fi o problemă legată de încasările pentru agentul termic furnizat în perioada 20 octombrie - 30 noiembrie. Se trimit notificările, în baza Legii utilităţilor publice se va putea factura pe vechile contracte", a precizat consilierul Valentin Marcu, membru în AGA, declarând că există şi un call center la nivelul Termo Ploieşti, la numărul de contact 0744.311.020.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image