În timp ce sistemul de termoficare din Ploieşti a ajuns să depindă de un singur cazan, care pare ciuruit şi a avut două avarii în câteva săptămâni, autorităţile judeţene şi cele ploieştene încă n-au finalizat preluarea grupurilor energetice 5 şi 6 din CET Brazi, considerate singurele capabile să asigure încălzirea în cazul unei ierni grele. Primăria solicită ca acestea să fie predate cât mai rapid de către Consiliul Judeţean. În replică, reprezentanţii CJ Prahova insistă că municipalitatea ar fi cea care tergiversează preluarea.
Conform hotărârilor adoptate de cele două foruri legislative, termocentrala de la Brazi şi reţeaua primară de termoficare trec din proprietatea CJ în cea a administraţiei ploieştene. La momentul preluării, bunurile trebuie să fie în stare de funcţionare şi libere de sarcini. În prima etapă, comisia municipalităţii a preluat la nivelul CET-ului doar cazanul cu apă fierbinte nr. 2 şi turbina pe gaz rămasă de la Veolia Energie, în timp ce grupurile energetice 5 şi 6 - însemnând câte un cazan şi o turbină, care funcţionează şi în cogenerare, putând aduce venituri pentru energia electrică produsă - au rămas în proprietatea CJ, pentru lucrări de reparaţii. Acum, lucrările sunt gata. Cel puţin asta susţin oficialii CJ. De partea cealaltă, reprezentanţii Primăriei au invocat, în ultima perioadă, faptul că bunurile nu respectă clauza obligatorie privind starea de funcţionare, reclamând că membrii comisiei de predare desemnate de Judeţ n-au putut aduce toate documentele solicitate.
A fost o întreagă discuţie dacă grupul energetic 5 poate fi preluat separat de grupul 6, la care lucrările au durat ceva mai mult, reprezentanţii CJ insistând că e posibil, cei ai Primăriei nefiind la fel de convinşi. Cert este că autorităţile n-au finalizat nici până acum preluarea, în contextul în care la CAF 2, singurul funcţional în acest moment în CET Brazi, au apărut până acum două avarii în decurs de câteva săptămâni, care au dus la oprirea alimentării cu apă caldă şi căldură pentru câteva ore sau chiar zeci de ore.
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a făcut vineri un nou apel pentru transmiterea bunurilor din CET Brazi rămase de predat, anunţând că va transmite şi un memoriu prin care va solicita implicarea Prefecturii. În replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Cristian Apostol, a declarat că grupul 5 al termocentralei putea fi preluat de mai bine de două săptămâni, insistând că sunt gata şi lucrările la grupul vecin.
"De două săptămâni tot spun acelaşi lucru, aşteptăm Primăria Ploieşti pentru a prelua cazanul 5. Lucrările sunt finalizate. Dacă stăm să găsim virgule când ploieştenii suferă de frig, atunci le găsim, dar asta este pe spatele ploieştenilor, din păcate. Pe această cale, fac solicitarea oficială primarului, să vină să preia acest cazan 5, împreună cu grupul 6, pentru că acum este reparat şi cazanul 6", a afirmat, vineri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Cristian Apostol.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!