În Ploieşti au sosit ultimele trei troleibuze aşteptate din fonduri europene

troleibuze noi ploiesti fonduri europene
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

S-a încheiat livarea celor 20 de troleibuze achiziţionate pentru Ploieşti din fonduri europene de către Ministerul Dezvoltării, după ce ultimele trei bucăţi au sosit în municipiul zilele trecute.

Primăria Ploieşti a transmis luni după-amiază un comunicat de presă în care a anunţat că au sosit cele trei troleibuze noi, ultimele care erau aşteptate din lotul de 20 achiziţionate prin intermediul proiectului "Achiziție mijloace de transport public – troleibuze 12 m, Ploiești, Tg. Jiu”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

"Obiectivul general al proiectului sus-amintit, derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este îmbunătățirea transportului public, prin achiziția de material rulant de tip troleibuz pe rutele de transport public selectate, printr-o abordare integrată, bazată pe Planul de mobilitate urbană durabilă pentru Polul de Creștere Ploiești. Acest obiectiv implică reducerea emisiilor de carbon și creșterea atractivității transportului public în comun, prin asigurarea de condiții superioare (vehicule moderne, cu podea joasă, 100% electrice, cu zero emisii, mai rapide, mai puțin zgomotoase, cu facilități STI – sisteme tehnice inteligente), respectiv prin oferirea alternativelor de transport, descurajarea deplasărilor cu autoturismul personal și creșterea numărului de persoane care vor utiliza transportul public", a anunţat Primăria Ploieşti în comunicatul de presă.

Image