Bogdan Nica, manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a fost desemnat de PNL Prahova candidat din partea liberalilor pentru funcția de primar al Ploieștiului.
********************************************
UPDATE
PNL a stabilit candidatul pentru Primăria Ploiești: Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești
********************************************
PNL a avut în vedere mai multe variante pentru Primăria Ploiești, Nica obținând cel mai bun scor în urma cercetării sociologice realizate de liberali în perspectiva derulării legerilor locale.
Absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din Ploiești și apoi al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, dr. Bogdan Nica a ocupat funcția de director al DSP Prahova în perioada 2015 - 2016, gestionând atunci, la nivel de județ, criza declanșată de epidemia de gripă aviară, dar și în 2020, în primele luni după declararea pandemiei și a stării de urgență.
De-a lungul vremii, acesta a mai fost șef al Policlinicii MAI din Ploiești, consilier pe probleme de sănătate al primarului Adrian Dobre, președinte-secetar de stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, secretar general în Ministerul Sănătății, director al APM Prahova, iar din octombrie 2020 este manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.