Deputatul de Prahova Mihai Poliţeanu anunţă că va depune plângere penală pe numele consilierilor locali ploieşteni care susţin proiectul privind cedarea Parcului Municipal Vest către Consiliul Judeţean, care e propus pentru şedinţa de joi. Proiectul pus acum în dezbatere vine pentru modificarea şi completarea unei hotărâri aprobate în martie, dar pe care Prefectura a declarat-o ilegală.
Într-un comunicat transmis marţi, cu două zile înainte de şedinţa Consiliului Local Ploieşti, Poliţeanu insistă că hotărârea adoptată în luna martie privind transferul parcului a fost "fundamentată pe falsuri" şi susţine că aducerea unor completări nu va schimba fondul problemei. Parlamentarul îi atacă în termeni foarte duri pe consilierii locali ploieşteni şi pe liderii PNL Prahova.
"Voi formula o sesizare penală împotriva inițiatorilor Hotărârii de Consiliu local Ploiești 94/10.03.2023 prin care cedați Parcul Municipal Ploiești Vest către Consiliul Județean Prahova dacă în ședința de joi a Consiliului o reconfirmați. Deși profesioniștii din Primărie v-au demonstrat negru pe alb nelegalitatea hotărârii, deși Instituția Prefectului a confirmat nelegalitatea ei și a cerut abrogarea, deși eu v-am pus oglinda în față și v-ați văzut exact ce sunteți, marionete ale lui Iulian Dumitrescu și Robertei Anastase și mincinoși care au fundamentat hotărârea pe falsuri ordinare dovedite prin acte oficiale, continuați să fiți valeții fără valori morale, fără principii și fără coloană ai mafiei politice locale din care faceți parte", a declarat deputatul Mihai Poliţeanu.
"Nu dați doi bani pe interesele Ploieștiului și ploieștenilor, nu vă interesează calitatea vieții în orașul nostru, dorința oamenilor de a trăi într-un oraș verde cu aer curat, sunteți dușmanii Ploieștiului și viitorului acestui oraș. Sunteți definiția corupției politice", le-a mai transmis Poliţeanu consilierilor locali ploieşteni care susţin proiectul privind cedarea Parcului Municipal Vest.
Hotărârea privind transferul parcului şi a unui teren din vecinătate a fost adoptată pe 10 martie de forul legislativ ploieştean, după un lung scandal. La câteva zile distanţă, Prefectura a cerut retragerea ei, reclamând că este ilegală. În adresa oficială transmisă, instituţia a susţinut că hotărârea a încălcat mai multe prevederi din Codul administrativ, legislaţia privind spaţiile verzi şi inclusiv Codul muncii. Prin proiectul pus acum în dezbatere, consilierii locali încearcă să îndrepte abaterile semnalate, însă rămâne de văzut dacă aceste completări vor fi suficiente pentru a schimba poziţia Prefecturii.
La rândul său, Mihai Poliţeanu a reclamat, în timpul dezbaterii din martie, că planurile anunţate de Consiliul Judeţean, care includ, la nivel declarativ, printre altele, o sală polivalentă şi un complex sportiv, nu ar avea şi susţinere în realitate, parlamentarul prezentând un răspuns primit de la Compania Naţională de Investiţii, care arată că nu e aprobată nicio finanţare pentru realizarea obiectivelor respective în această zonă.
Şi reprezentanţii Partidului Forţa Dreptei au avertizat că vor depune plângeri penale în cazul cedării Parcului Municipal Vest către CJ Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!