Predarea lui Paul Philippe de România autorităților române a fost respinsă defintiviv de instanța din Franța. Hotărârea inițială a fost menținută și în recurs, devenind definitivă, după ce procurorul nu a motivat în termen calea de atac. În motivarea deciziei privind refuzul predării, instanța a invocat că, în România, completul de judecată nu ar fi fost constituit legal, mai exact că un judecător nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcție.
„Referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul Philippe de România. Acest fugar este la fel de important ca orice alt fugar din România. În procedură, Ministerul Justiţiei nu a stat pasiv niciun moment. Am transmis la timp toate documentele pe care ni le-au solicitat, precum şi situaţia condiţiilor de detenţie, acolo unde urma să fie încarcerat, care erau în conformitate cu standardele europene”, au transmis reprezentanţii Ministerului Justiţiei, pentru News.ro.
MJ spune că „instanţa de fond din Franţa a respins predarea invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România”, „mai exact faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie”.
Ministerul Justiției comentează, potrivit sursei citate, că „instanţa franceză si-a depăşit evident competenţele atribuite prin decizia-cadru JAI 2002/584 privind mandatul european de arestare. Procurorul de caz a declarat recurs, însă nu a motivat în termen calea de atac, aşa că a fost decăzut din termen, iar hotărârea primei instanţe a rămas definitivă”.
Magistratul de legătură şi instanţa de executare caută o soluţie pentru a repune în discuţie această cauză.
Curtea de Apel Paris a refuzat predarea lui Paul Philippe de România. Motivul invocat de instanță
Paul Philippe de România este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020, în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare la care a fpst condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu, prejudiciul fiind calucal la 9.523.769 euro.