Rachetele antigrindină nu produc secetă. Precizări privind rolul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor

antigrindină
Sursa foto: SNACP
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor - AASNACP - funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea MADR, cu scopul de a contribui la combaterea fenomenelor meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

AASNACP administrează, dezvoltă şi se asigură de buna funcționare a Sistemului naţional antigrindină şi de creștere a precipitațiilor (SNACP), controlează funcționarea unităţilor din cadrul acestuia şi organizează colaborarea interinstituțională în domeniul intervenţiilor active în atmosferă. Pentru a diminua vulnerabilitățile economiei agricole și ale comunităților rurale faţă de fenomenele meteorologice periculoase, începând cu anul 2005, a devenit funcțională prima Unitate Pilot de combatere a căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Extinderea sistemului s-a făcut în concordanță cu prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr.173/2008 privind intervențiile active în atmosferă și cu prevederile Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pentru perioada 2010-2024, aprobat prin HG nr.256/2010.

În prezent, în România este utilizată metoda de însămânțare a norilor folosind rachetele antigrindină și lansatoarele de la sol amplasate în Punctele de Lansare din structura SNACP. Sezonul de combatere a căderilor de grindină se desfășoară, de regulă, în intervalul aprilie-octombrie, și se derulează pe baza informațiilor meteorologice furnizate de Administrația Națională de Meteorologie.

Activitățile de combatere a grindinei generează modificări ale condițiilor meteo-climatice la nivel local, cu rază limitată de acțiune, în spațiu și timp. Un punct de lansare (PL) protejează față de căderile de grindină comunitățile și culturile agricole aflate la o distanță de cca. 10 km în jur și devine operațional doar ca urmare a informărilor de nowcasting transmise de ANM prin rețeaua SIMIN (de radare meteorologice) și cu acordul autorităților responsabile pentru siguranța spațiului aerian.

“Prin intervenții active în atmosferă, în norii cu risc major de grindină se trimit vectori purtători de iodură de argint care, prin reacție, produc nuclee de condensare artificială. Această modificare determină un proces de precipitare rapidă a vaporilor de apă din nor și scade astfel semnificativ posibilitatea producerii greloanelor de grindină. Totodată, masa de apă din nor se uniformizează și cade, sub formă de ploaie, pe o suprafață mai mare”, explică  AASNACP.

“Intervenţiile noastre nu produc niciodată secetă, iar acest lucru este demonstrat şi la nivel mondial”, a declarat şeful AASNACP, Gheorghe Căunei Florescu.

 

 

Image