Bucureșteanul acuzat că și-a omorât mătușa, după ce a stropit-o cu benzină și i-a dat foc în scara blocului în care locuia, și-a recunoscut fapta, în cele din urmă. Acesta a dat o explicație halucinantă și este convins că a fost îndreptățit s-o bată cu bestialitate pe femeie, iar apoi s-o ardă de vie.
Luni, 6 noiembrie 2023, un apel la numărul de urgențe 112 anunța faptul că o femeie a fost incendiată de vie pe scara unui bloc din Drumul Taberei. Primii ajunși la fața locului au fost doi polițiști ai Secției 20. Pentru că victima încă mai ardea în zona picioarelor, polițiștii au adus extinctorul din mașină și au stins-o. Era, însă, prea târziu: femeia murise.
Ancheta a fost preluată de Serviciul Omoruri, iar în câteva ore autorul a fost identificat. Acesta a fost găsit de un echipaj al Secției 25, în cartierul Militari, în timp ce se plimba, fără țintă, în zona blocului în care locuia împreună cu mama lui și fratele mai mic.
Dus la audieri, Alexandru Popa, în vârstă de 33 de ani, nu a recunoscut nimic. Cu toate că imaginile surprinse de camerele de supraveghere erau clare, iar el mirosea a benzină și era pârlit pe picioare, a spus că nu știe nimic despre crimă, iar în imagini apare o altă persoană, care doar seamănă cu el. Inițial atacatorul a fost internat, sub pază, la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după care a fost mutat în Arestul Central.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că Alexandru Popa și-a recunoscut fapta, în cele din urmă, în fața instanței Tribunalului București. Acesta a declarat că a decis s-o omoare pe Liliana Popa „pentru că era rea și îl amenința”.
Criminalul ar fi povestit că, după moartea bunicului patern, tatăl său și sora acestuia, adică mătușa Liliana Popa, au moștenit apartamentul bătrânului. Locuința ar fi rămas în grija mătușii, care ar fi închiriat-o și ar fi încasat singură banii. Acesta i-ar fi reproșat, pe de o parte, că nu-i dă nimic din acești bani, iar, pe de altă parte, că nu-i permite lui să locuiască în imobilul respectiv.
În dimineața de 6 noiembrie, tânărul a mers să stea de vorbă cu mătușa lui. În principiu, ar fi dorit s-o convingă să meargă cu el la un notar. Avea însă și planul de rezervă: în cazul unui refuz, intenționa s-o ardă vie, motiv pentru care a luat cu el, într-o sacoșă, un bidon cu benzină.
Potrivit sursei citate, după ce a izbucnit scandalul, iar el a stropit-o cu benzină și a început s-o bată cu o bestialitate de nedescris, i-a strigat unei vecine, care era martor la incident, să se îndepărteze pentru că urmează să-i dea foc mătușii sale.
Alexandru Popa a fost pus sub acuzare pentru omor calificat prin cruzimi și omor cu premeditare, motiv pentru care riscă să fie condamnat la închisoare pe viață.
Crimă cu premeditare în Giulești. MOTIVUL pentru care nepotul și-a incendiat mătușa de vie
Foto Gândul