”Ținutul Buzăului” a obținut validarea oficială ca Geoparc Internațional UNESCO. Acest lucru reprezintă recunoașterea zonei ca teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală.
Membrii Biroului Executiv al UNESCO, reunit la Paris, au votat favorabil includerea ”Ținutului Buzăului”/”Buzău Land” în clubul select al geoparcurilor internaționale. Din cele 16 geoparcuri aspirante la titlu de Geoparc Internațional UNESCO, doar opt au fost validate, printre care și ”Ținutul Buzăului”, anunță Consiliul Județean Buzău.
„Ținutul Buzăului” include 18 comune. Recunoscut ca Geoparc Internațional UNESCO, acesta este cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru județul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei și pentru întreaga Românie. Statutul a fost acordat zonei pentru elementele naturale inedite, cum sunt vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți, unele dintre sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni din zona de curbură a Carpaților.
Noi oportunități de finanțare și dezvoltare
Natura a ajutat din plin la acordarea titlului de Geoparc Internațional UNESCO, iar decizia de ieri vine cu o mulțime de avantaje. ”Beneficiile pentru județul Buzău sunt însemnate. Comunitățile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susținerea UNESCO în promovarea internațională și le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradițiilor locale și a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii patru ani, până la revalidare, potențialul uriaș al județului Buzău poate fi promovat și valorificat prin intermediul parteneriatelor locale și internaționale, colaborarea cu alte geoparcuri din rețea și atragerea de finanțări”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Potrivit CJ, “Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură. Nu în ultimul rând, statutul aduce cu sine atragerea de finanțări și de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unui teritoriu cu mare potențial. Buzău Land va deveni o destinație turistică importantă pe harta României, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe, de a se întoarce acasă”.
Cum a obținut Ținutul Buzăului statutul de Geoparc Internațional UNESCO
”Ținutul Buzăului” devine al doilea geoparc din România inclus în Rețeaua Internațională a Geoparcurilor (GGN), după ”Țara Hațegului”. Lista la nivel mondial include 177 de teritorii din 46 de țări, ale căror situri și peisaje de valoare internațională sunt administrate printr-o abordare integrată, ce cuprinde dezvoltarea turistică, educația și conservarea patrimoniului natural și cultural.
Demersurile pentru includerea zonei din Buzău pe această listă au început prin 2006, fiind derulate de CJ și Universitatea din București, în parteneriat cu Asociația ”Ținutul Buzăului”. Consiliul Județean contribuie la îndeplinirea tuturor obligațiilor internaționale, supervizează și finanțează activități de management, cercetare, educație, și promovare a Geoparcului Internațional UNESCO ”Ținutul Buzăului”.
„Succesul de azi este rodul unei munci de echipă ce reunește oameni din administratia judetului, mediul academic, asociații și reprezentanți ai comunităților locale. Este recunoașterea unicității zonei și a muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Acum putem spune că România are bazele unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întîrirea identității locale, la dezvoltarea de noi geoparcuri și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume”, a declarat lect. univ. dr. Alexandru Andrășanu, Universitatea București și Director Geoparc ”Țara Hațegului”.
„Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea a multe eforturi depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru - și cărora ținem să le mulțumim. Noul statut ne onorează, dar în același timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități”, declară Răzvan-Gabriel Popa, Directorul Executiv Asociației Ținutul Buzăului, managerul noului Geoparc UNESCO.
„Ținutul Buzăului” este un teritoriu rural din zona submontană a județului Buzău, cu elemente de interes geologic deosebit, care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și are o populație de peste 40.000 de locuitori. Pentru a primi statutul de Geoparc Internațional, doi evaluatori UNESCO au făcut o evaluare amănunțită, verificând cele 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.
Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.
La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali.
Ceremonia oficială de acordare a titlului de Geoparc Internațional UNESCO pentru ”Ținutul Buzăului” va avea loc online joi, 21 aprilie.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!