La aproape 10 ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol, accidentul de elicopter în care au pierit patru salvatori SMURD, fiica pilotului Petre Cătuneanu s-a căsătorit sâmbătă și a avut, cu prilejul evenimentului, o dorință specială. Aceasta l-a rugat pe chestorul Eduard Ionescu să o conducă la altar, în locul tatălui ei, care nu se mai află printre noi.
Totul a fost relatat de însuși chestorul Ionescu, șeful Direcției Informare și Relații Publice din cadrul MAI:
„A venit spre mine și m-a abordat direct. Știa că nu îmi plac introducerile.
- Am o rugăminte. Pe 20 iulie am nuntă.
- Știu! Voi fi prezent.
- Da, da… dar nu asta vreau să zic.
Privirea ei a coborât în pământ, mâinile se precipitau cumva… Am simțit o emoție mare. Apoi cuvintele mi-au confirmat.
- Vă rog mult, puteți să mă conduceți dumneavoastră la altar? Tata… și a urmat o pauză grea.
Tatăl ei a fost pilot pe unul dintre elicopterele SMURD. Acum 10 ani o veste cutremura România. Acel elicopter se prăbușise.
Tot echipajul a căzut la datorie. Ei, cei care salvaseră mii de vieți, nu au putut să se salveze.
Știam povestea, o trăisem secunde de secunde așteptând o veste miraculoasă: să existe supraviețuitori. Din păcate, nu au fost.
- Dacă tu ai decis așa, pentru mine ar fi o mare onoare să fac acest lucru, i-am răspuns, încercând să-mi opresc lacrimile.
- Mulțumesc din suflet, a răspuns ea, dar mai este ceva.
- Te rog!
- Tata mi-a promis că mă va conduce la altar și că va veni în uniformă militară. Mă puteți ajuta?
Ce puteam să răspund? Doar un singur DA!
Ieri pe 20 iulie, ziua Aviației Române, zi aleasă special de Miruna pentru a se căsători, m-am prezentat la biserică în uniformă.
Ea mă aștepta vădit emoționată.
- Vă mulțumesc, nu credeam că o să veniți.
M-a luat de braț și mi-a spus atât:
- Vă rog să mergeți foarte încet. Vreau ca acest moment să fie cât mai lung.
Și atunci am simțit și eu. Am simțit că prin mine cineva de sus privește acest moment.
Nu stiu cât a durat drumul… secunde, minute… dar eu îl simt și acum.
Nu a fost un drum obișnuit, a fost o datorie de onoare militară față de un EROU!
În Biserică fiind, am ridicat capul spre cupolă și am spus în gând atât:
- Domnule Comandor, cu respect, admirație și veșnică prețuire, vă raportez că misiunea a fost îndeplinită. Fata dumneavoastră este bine, dar ce bine ar fi fost să fiți aici cu noi!
Mulțumesc, Miruna, pentru șansa pe care mi-ai dat-o!
A fost o onoare pentru mine!
Indiferent unde sunt, pe pământ sau, din păcate, în Ceruri, PĂRINȚII TREBUIE SĂ-I AVEM MEREU ÎN INIMĂ!”
Personalul SMURD va avea o şcoală proprie de pregătire pentru Managementul Situațiilor de Urgență
În decembrie 2014, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, iar toți cei patru oameni aflați la bord - pilotul, copilotul, medicul și asistenta - și-au pierdut viața în tragicul accident.