Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut de DNA, fiind cercetat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 30.000 de euro de la o persoană cu promisiune că poate interveni pentru angajarea unei rude a acesteia la Spitalul Orășenesc.
Procurorii DNA au dispus joi efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a edilului.
Primarul este cercetat pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, primarul din Mioveni ar fi cerut 30.000 de euro pentru angajarea persoanei respective ca medic, primind o primă tranșă, de 10.000 de euro, în luna decembrie a anului trecut. Ulterior, acesta ar fi anunțat că nu-și poate ține promisiunea și i-a înapoiat respectivului banii, susțin anchetatorii.
Primarul din Mioveni, reținut de DNA pentru trafic de influență
„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranșă de 10.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remiși primarului, conform înțelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reușit să-și țină «promisiunea» făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior. În acest context, la data de 04 octombrie 2023, în sediul primăriei orașului Mioveni, suspectul Georgescu Ion ar fi remis martorului suma de bani menționată mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Direcția Națională Anticorupție.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, reținut de DNA pentru mită
Suspectului Georgescu Ion i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, mai precizează DNA.
„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA vizându-l pe primarul din Mioveni.