Consilierii judeţeni prahoveni au aprobat, săptămâna trecută, asocierea dintre Consiliul Judeţean şi Primăria Ceraşu în vederea reparaţiei drumului Slon - Tabla Buţii, care asigură accesul spre locul unde în fiecare an, pe data de 6 august, este organizată o ceremonie dedicată eroilor căzuţi. Costurile lucrării sunt estimate la 100.000 de lei, fonduri care vor fi asigurate din bugetul propriu al CJ Prahova.
Locul pitoresc de la Tabla Buţii consemnează o pagină importantă din istoria primului Război Mondial, însă accesul este greoi atât prin prisma zonei, cât şi din cauza ploilor din ultimele luni care au afectat drumul pietruit.
"Decizia autorităţilor judeţene de a finanţa această lucrare vine pe fondul resurselor insuficiente ale localității, cât și a necesităţii desfășurării în bune condiții a festivităților din 6 august, ceremonii dedicate omagierii soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial", anunţă Consiliul Judeţean Prahova, într-un comunicat de presă.
Fonduri pentru repararea drumului spre Tabla Buţii
Autorităţile din Ceraşu au solicitat de mai multe ori sprijinul Consiliului Judeţean pentru repararea drumului respectiv, ultima oară chiar în 2021.
Trecătoarea Tabla Buții (1340m), cunoscută şi ca Pasul Tătarilor, care a făcut legătura dintre estul Munteniei cu Transilvania, a devenit teatrul de operaţiuni militare în prima conflagraţie mondială, începând cu luna august 1916.
Despre soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă de la Tabla Buţii, cronicile acelor vremuri consemnează gestul lui Ion Vasilescu, preotului din Slon, care i-a adunat pe toţi, soldaţi români şi străini, şi i-a îngropat creştineşte. Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, aşa cum este cunoscut astăzi, a fost amenajat în anul 1919, iar din 1922, la data de 6 august, zi în care creştin-ortodocşii sărbătoresc „Schimbarea la faţă a Domnului“, s-au organizat pelerinaje anuale ca un omagiu pentru ostaşii căzuţi pe front.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!