Guvernul, instituțiile responsabile și reprezentanții producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie vor definitiva planul de măsuri imediate și pe termen mediu care să asigure energia necesară consumului cetățenilor și economiei.
Comandamentul pentru Energie a stabilit ca măsuri imediate:
- Creșterea producției de energie în bandă, indiferent de sursă;
- Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori și furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum și producție și pentru a reduce dezechilibrele;
- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a prețului în sensul protejării consumatorului final de fluctuațiile din piață;
- Operatorii de distribuție vor publica și actualiza constant pe website-urile proprii localitățile/zonele afectate de avarii, precum și durata estimată pentru remediere;
- Accelerarea investițiilor în toate segmentele din domeniul energiei.
Ministerul Energiei și Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiții în energie – de la capacitățile de producție, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuție, de distribuție, de stocare etc. – și, în cazul în care sunt identificate dificultăți în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului.
VIDEO 🎦 Ministrul Energiei a inaugurat, în Prahova, un parc fotovoltaic, primul proiect finanțat din PNRR realizat de o companie energetică de stat
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic, fapt pentru care se va implica direct în asigurarea finanțărilor necesare proiectelor de investiții.
Potrivit analizei făcute în reuniunea de vineri, Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, se arată în comunicatul guvernului.
Consultările între reprezentanții Guvernului, instituțiilor responsabile, producătorilor, distribuitorilor și furnizărilor vor continua pentru asigurarea securității energetice a României.