FOTO | Dl. Goe a ajuns la Ploiești. O statuie impunătoare a fost amplasată la Gara de Sud, cu ocazia Artown Festival

FOTO | Dl. Goe a ajuns la Ploiești. O statuie impunătoare a fost amplasată la Gara de Sud, cu ocazia Artown Festival
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Astăzi începe cea de-a doua ediție a Artown Festival, iar evenimentul oferă surprize publicului încă de la debut. Astfel că, începând de azi, cei care trec prin Gara de Sud din Ploiești pot admira o nouă statuie reprezentativă pentru oraș, cea a Domnului Goe, un omagiu în orașul lui Caragiale, venit la ceva mai mult de un deceniu de la dezvelirea grupului statuar dedicat marelui dramaturg aproape de kilometrul zero al municipiului.

Începând de vineri, 28 iulie, ploieștenii se pot bucura de statuia lui Domnul Goe chiar în orașul lui Caragiale, la Ploiești. Situată pe peronul Gării de Sud, aceasta măsoară aproape patru metri înălțime și a fost sculptată de Ciprian Tauciuc, cu o intervenție pictată de Alex Baciu. 

Inițiativa își propune crearea de repere contemporane. În viziunea Artown Festival, Domnul Goe este în continuare un răsfățat, având chiar și o pernă pe cap, pentru a nu fi deranjat de greutatea tavanului pe care-l susține. Însă, spre deosebire de povestea inițială, personajul este un iubitor, explică organizatorii festivalului, care au explicat că tema ediției din acest an, „State Your Truth”, subliniază importanța adevărului, un pilon fundamental pentru buna funcționare a lumii și cu atât mai important pentru societatea actuală.

Statuie impunătoare cu Dl. Goe, pe peronul Gării de Sud din Ploiești

„În spiritul acestei teme, Festivalul Artown își propune să aducă adevărul în centrul atenției în spațiul public. Prin gestica mâinilor Domnului Goe care formează o inimă, Artown Festival aduce adevărul său, «Love is the Key», în spațiul public, promovând un mesaj puternic al iubirii și compasiunii ca mijloc esențial pentru a construi legături autentice și durabile între comunități și oameni”, au anunțat organizatorii festivalului, într-un comunicat de presă transmis vineri, înainte de deschiderea oficială a evenimentului. 

Opera este rezultatul colaborării dintre sculptorul Ciprian Tauciuc și artistul vizual Alex Baciu. „Aceasta redă trăsăturile marelui scriitor, întruchipând spiritul său creativ și geniul său literar, iar printr-o intervenție artistică în stilul Artown Festival, aceasta se va întâlni cu modernul, fiind, astfel, relevantă și pentru generațiile noi. În ton cu tematica de anul acesta a festivalului, colaborarea e mai presus decât competiția, așa că noul se împletește cu vechiul, unind, totodată, omul cu locul”, se mai arată în comunicat. 

Statuia care îl înfățișează pe Domnul Goe măsoară aproape patru metri în înălțime și reprezintă o prezență impunătoare în peisajul urban al Ploieștiului care va atrage atenția trecătorilor și călătorilor aflați în tranzit prin gară. Amplasarea statuii pe peronul Gării de Sud are o semnificație specială, aducând omagiu nu doar marelui dramaturg, ci și legăturii sale profunde cu orașul Ploiești. Totodată, gara reprezintă un loc emblematic pentru oraș, fiind un loc tranzitat de multe personalități marcante de-a lungul timpului, inclusiv de regii României.

„Artown Festival este onorat să ofere acest cadou cultural orașului Ploiești. Esența evenimentului nostru este artivismul și încurajăm mereu mijloacele alternative de transport, de data aceasta prin a oferi oamenilor ocazia să admire o operă de artă atunci când aleg să călătorească mai des cu trenul. Totodată, prin aceste lucrări din spațiul public vom pune din nou Ploieștiul pe harta culturală a României, prin noi landmark-uri valoroase pentru oraș și pentru întreaga țară”, a afirmat Livia Florea, fondator și curator Artown Festival. 

Pe lângă dezvăluirea statuii Domnului Goe, Artown Festival Ploiești va include în program și alte evenimente menite să sublinieze importanța moștenirii culturale a orașului.

Programul și zonele evenimentelor vor fi anunțate pe site, pe pagina de Facebook, precum și pe pagina de eveniment a festivalului. Evenimentul se desfășoară în spațiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine.

Image