Alianţa pentru Unirea Românilor a iniţiat şi a depus o propunere legislativă în sprijinul familiilor tinere. Este vorba despre implementarea Programului Naţional „Casa Noastră”, prin intermediul căruia statul român va putea împrumuta persoanele tinere căsătorite cu 150.000 de lei, fără dobândă, pentru achiziţionarea sau construcţia unei locuinţe.
Potrivit news.ro, o particularitate a proiectului legislativ este că, pe întreaga perioadă contractuală, beneficiarilor li se acordă o ştergere a datoriei a câte 50.000 lei, de la data naşterii sau a adopţiei pentru fiecare copil născut sau adoptat.
Potrivit AUR, ”de această facilitate vor putea beneficia persoanele fizice care vor îndeplini următoarele criterii: nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia ori alte persoane o locuinţă, cu excepţia situaţiei în care a dobândit prin succesiune o locuinţă într-o cotă mai mică de 1/5; nu au deja în derulare un credit ipotecar în acest sens; unul dintre soţi are vârsta de până în 35 de ani, respectiv de până în 40 de ani pentru persoanele au locuit în străinatate şi s-au reîntors în România cu minim 6 luni înaintea solicitării; realizarea de venituri impozabile în România, cu cel puţin 3 luni anterior.
O particularitate a proiectului legislativ este că, pe întreaga perioadă contractuală, beneficiarilor li se acordă o ştergere a datoriei a câte 50.000 lei, de la data naşterii sau a adopţiei pentru fiecare copil născut sau adoptat.
Sprijinirea şi acordarea de facilităţi financiare tinerelor familii este una dintre priorităţile asumate de partidul Alianţa pentru Unirea Românilor încă de la înfiinţarea sa, mai spun cei de la AUR.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!