EXAMENE 2024. Geometria, piatra de încercare la simularea Evaluării Naționale. 18% dintre elevi nu au știut ordinea efectuării operațiilor

EXAMENE 2024 analiza simulare mate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

EXAMENE 2024. Ministerul Educației a inclus, în rapoartele întocmite după centralizarea rezultatelor la simularea probelor Evaluării Naționale, o analiză detaliată privind ponderea răspunsurilor corecte/greșite la fiecare dintre itemi. Acest lucru a fost posibil în contextul evaluării digitalizate și a încărcării lucrărilor pe o platformă dedicată, în vederea corectării. La Matematică, unde aproape 58% dintre elevi au luat note sub 5, cele mai multe greșeli au fost consemnate la partea de Geometrie.

Itemii subiectului al III-lea, de altfel și cel mai complex, au fost rezolvați corect de 0,7 până la cel mult 5,85% dintre candidați. Norocul elevilor a fost că baremul a permis și acordarea de punctaje parțiale. Peste 70% dintre elevi nu au reușit să obțină, însă, niciun punct la problemele 4 și 6, care verificau cunoștințele despre triunghi, romb și cub.

Și subiectul al doilea subiect, format din 6 probleme de Geometrie plană sau în spațiu, a avut rată mică de rezolvare.

În mod surprinzător, însă, inclusiv primul exercițiu al simulării, care verifica banale cunoștințe ce țin de ordinea efectuării operațiilor, a fost rezolvat greșit de 18,36% dintre candidați, asta deși vorbim despre elevi de clasa a VIII-a puși în fața unei cerințe banale pentru un copil de clasa a II-a.

Potrivit statisticilor prezentate vineri de Ministerul Educației, din 163.683 de elevi care au susținut simularea la Matematică, 94.336 au luat note sub 5 și numai 91 au obținut punctaj maxim.

Subiectele date la simularea la Matematică pot fi consultate AICI.

Baremul de corectare poate fi consultat AICI.

 

Image