FOTO 📸 ZBOR, cel mai extins ecosistem dedicat tinerilor din Români. Șapte hub-uri pentru tineri sunt deschise în marile orașe din țară

zbor bcr hub-uri tineri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ZBOR, cel mai extins ecosistem dedicat tinerilor din România, a fost lansat de BCR și este implementat de o rețea extinsă de ONG-uri locale. Primele șapte hub-uri pentru tineri au fost deschise în Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, Târgu Jiu și Baia Mare.

Prin programul ZBOR, BCR introduce în România conceptul de spațiu terțiar, „un loc între școală și acasă, unde tinerii pot să se întâlnească, să petreacă timpul împreună, să învețe și să se dezvolte”. Investiția se ridică la peste 2 milioane de euro Proiectul include o serie de hub-uri, o curriculă de educație non-formală pentru cei cu vârste între 14-25 de ani, un program de mentorat, competiții dedicate și o platformă online, care va fi disponibilă în curând și va pregăti tinerii pentru job-urile viitorului.

„Investiția în dezvoltarea huburilor locale ZBOR se ridică la peste 2 milioane de euro și include șapte spații de explorat, create împreună cu o rețea extinsă de ONG-uri locale, din zona de tineret și inovare socială.

  • ZBOR Constanța, dezvoltat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret (FONT), situat pe Bdul Regina Elisabeta, 2A, Constanța;
  • ZBOR Iași, dezvoltat cu Fab Lab Iași, situat pe str. Grigore Ureche, nr. 18, Iași;
  • ZBOR Cluj-Napoca, dezvoltat cu Federația Tinerilor din Cluj, situat pe str. Episcop Ioan Bob, nr. 12, Cluj;
  • ZBOR Brașov, creat cu Asociația Kastel, situat pe str. Mureșenilor, nr. 27, Brașov;
  • ZBOR Ploiești, creat cu Asociația Eurospirit situat pe str. Nicolae Simache, nr. 4, Ploiești;
  • ZBOR Târgu Jiu, creat cu Federația Start. Spațiul urmează să fie deschis în luna noiembrie;
  • ZBOR Baia Mare, creat cu Asociația D.E.I.S. Spațiul urmează să fie deschis până la finalul anului.

„ZBOR este un proiect gândit cu și pentru tineri, care s-a consolidat prin valorile noii generații: respect, onestitate și responsabilitate. Este un spațiu de explorat, fizic și online, unde tinerii colaborează și învață că munca fiecăruia se leagă de-a celorlalți pentru a aduce plus valoare în comunitate. Suntem prezenți în șapte orașe, în Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, Târgu Jiu și Baia Mare, iar obiectivul pentru anul viitor este să dublăm rețeaua hub-urilor ZBOR pentru a răspunde cât mai bine nevoilor locale. 
Prin acest proiect, BCR investește și susține tinerii, oferindu-le instrumentele necesare pentru a se dezvolta și a-și atinge potențialul. Pentru ca România să devină pentru ei prima si cea mai bună opțiune când se gândesc la viitorul lor", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Hub-urile ZBOR sunt concepute ca spații de explorare dedicate tinerilor, o rețea de spații fizice, creative și sigure, aflate în centrele orașelor, în spații noi amenajate, create pentru dezvoltarea personală, profesională și socială a noilor generații. În cadrul acestora pot fi accesate gratuit resurse de educație informală și dezvoltare personală, de mentorat și coaching, indiferent de pasiunile, școala și parcursul educațional pe care îl urmează.  „Curricula este accesibilă în cadrul hub-urilor ZBOR, fiind structurată pe cinci piloni esențiali pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor: educație financiară, antreprenoriat, sustenabilitate, competențe digitale și dezvoltare personală. O platformă educațională și de orientare în carieră, dezvoltată de Jobful, care va facilita asocierea de resurse și oportunități, conectând tinerii utilizatorii cu mediul de afaceri prin programe de internship, anunțuri de job-uri și mentorat profesional. Astfel, utilizatorii platformei vor avea acces la instrumentele necesare pentru a-și construi cariere solide și a se adapta la provocările și tendințele pieței muncii”, explică inițiatorii proiectului.

Tinerii vor participa și la competiții de antreprenoriat și de implicare în comunitate, pe care BCR, alături de rețeaua de parteneri le vor organiza constant în hub-urile ZBOR. În acdrul acestora, ei vor putea propune soluții la provocările și problemele identificate în comunitate, de la lipsa spațiilor verzi, la facilități pentru tineri și oportunități de voluntariat sau dezvoltare profesională.

 

Image