Un elev de clasa a șasea din Ploiești a uimit juruiul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații

Un elev de clasa a șasea din Ploiești a uimit juruiul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații
Un elev de clasa a VI-a din Ploiești a uimit juriul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, obținând cinci distincții
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un elev de clasa a VI-a de la Colegiul „Mihai Viteazul” Ploiești a uimit juriul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, obținând nu mai puțin de cinci distincții în cadrul evenimentului desfășurat recent în Timișoara. La 13 ani, Albert a expus ceea ce el a numit „propulsor ionic”, un dispozitiv pe care spune că l-a creat singur, doar cu piese găsite în atelierul tatălui său.

Mihai-Albert Vlădescu, „Abe” cum îl alintă părinții, este un tânăr de 13 ani, elev al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, la profilul Matematică. Deși festivitatea de absolvire a clasei a VI-a s-a desfășurat recent, Albert nu a fost prezent, întrucât a ales să participe la cea de-a IX-a Ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, desfășurat în perioada respectivă în Timișoara, sub patronatul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din orașul de pe Bega. A participat nu ca vizitator, ci în calitate de expozant.

El a expus aici un dispozitiv pe care l-a creat singur, cu piese găsite în atelierul tatălui său, și care este capabil să creeze o propulsie fără a avea niciun element în mișcare.

Pare neobișuit ca un copil de 13 ani să abordeze tehnologii despre care suntem familiarizați să le auzim mai curând în relație cu NASA, nicidecum cu preocupările copilăriei, dar, spre deosebire de mulți copii de vârsta sa, părinții povestesc că telefonul și internetul îi sunt sursă de informare științifică și de îmbunătățire autodidactă a cunoștințelor de fizică aplicată, nu de jocuri.

{showtime 374}

Albert a obținut cinci premii la Salonul Internațional de Invenții și Inovații

Băiatul a plecat de la Salonul Internațional de Invenții și Inovații cu nu mai puțin de cinci distincții:

- Medalia de Aur la cea de-a IX–a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații “Traian Vuia” din Timișoara;

- Medalia de Aur și Diploma de Excelență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Chimie și Petrochimie ICECHIM București;

- Diploma de Excelență a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE Măgurele;

- Premiul Special al Asociației Cercetătorilor și Inventatorilor INVENTCOR Deva;

- Premiul Special al Universității de Științele Vieții "Regele Mihai I" din Timișoara.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image