La 1 iulie au intrat în vigoare noul Contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și Normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al CNAS. Reglementările stabilesc noi beneficii pentru asigurații din Sănătate, inclusiv noi servicii gratuite la care aceștia au acces.
"Prin noul Contract-cadru se reglementează pentru prima dată plata în funcție de performanță, medicina de familie fiind primul segment de asistență medicală pentru care se alocă o sumă din bugetul FNUASS în acest scop.
În asistența medicală primară, se pune accent pe dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie.
Au fost introduse noi servicii diagnostice și terapeutice, dintre care amintim: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax – utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor și luxațiilor, spălătura gastrică. Pentru comunicarea rapidă a informațiilor necesare tratării pacienților, medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum și rezultatul analizelor/investigațiilor paraclinice, după caz.
Totodată, vor beneficia anual de consultații de prevenție persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani, în timp ce persoanele cu vârsta între 40 şi 60 ani vor beneficia de riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardio-vasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive.
Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani vor beneficia de evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demenţă şi depresie", informează CAS Prahova.
Suplimentar, în scopul atragerii medicilor de familie în zonele rurale slab acoperite/neacoperite cu asistenţă medicală primară au fost introduse noi măsuri. De acum, medicul care va alege să îşi desfăşoare activitatea într-o localitate din mediul rural va avea o bonificaţie de 50% față de veniturile pe care ar putea să le obțină în mod similar în mediul urban, sau de 100% dacă în localitate nu există niciun alt medic de familie/punct de lucru.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ