Secţie ATI specială pentru coronavirus la Spitalul Judeţean din Ploieşti, cu 32 de paturi şi doar două ventilatoare

Secţie ATI specială pentru coronavirus la Spitalul Judeţean din Ploieşti, cu 32 de paturi şi doar două ventilatoare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile prahovene au creat o secţie specială de terapie intensivă la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, dedicată eventualelor cazuri de infactare cu coronavirus. Noua secţie e prevăzută cu 32 de paturi şi aparatură medicală modernă, însă are doar două ventilatoare, un număr foarte mic, în contextul în COVID-19 generează problemele respiratorii. Preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, asigură că vor exista achiziţii pentru ventilatoare noi, dar şi pentru un aparat de detecţie rapidă, anunţând că sunt demersuri şi pentru aducerea prin detaşare de noi medici.

În Prahova funcţionează două centre de carantină, autorităţile refuzând să precizeze unde, pentru a nu genera panică. Singura informaţie pe care am primit-o, neoficial, este că niciunul dintre ele nu se află în Ploieşti, acestea fiind amenajate în zone mai izolate. Conform procedurilor, persoanele care sosesc în ţară din regiuni cu număr mare de îmbolnăviri, incluse în aşa-zisa zonă roşie, ajung în aceste centre de carantină. Dacă o persoană are probleme medicale, ea este dusă, automat, la secţia exterioară de boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Ploieşti, unde, de asemenea, este amenajată o zonă de carantină. Mai departe, cazurile grave, care au nevoie de terapie intensivă, sunt trasnferate la noua secţie specială amenajată la sediul principal al Judeţeanului.

Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a precizat pentru "Telegrama" că această secţie a fost amenajată special pentru preluarea eventualelor cazuri dificile de infectare cu coronavirus şi complicaţii şi că ea beneficiază de dotări medicale moderne. Există un singur incovenient: numărul de ventilatoare, însă un inconvenient mare, dacă ne gândim că, din informaţiile oferite de specialişti, boala generată de COVID-19 se manifestă, printre altele, prin probleme respiratorii. Practic, dintre cele patru aparate de acest gen disponibile, două vor fi dedicate noii secţii, iar două rămân pentru vechile întrebuinţări.

Achiziţii la Judeţean

Conducerea CJ Prahova anunţă că va demara o procedură pentru achiziţia mai multor ventilatoare, necesare pentru a asigura ventilarea artificială a pacienţilor cu probleme severe. Într-o variantă realistă, poate chiar uşor optimistă, acestea ar putea sosi undeva în termen de o lună. Vestea vine după ce, zilele trecute, Bogdan Toader anunţa şi o procedură pentru cumpărarea unui aparat medical care să permită detecţia rapidă a coronavirusului. "Am decis amenajarea, la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă, a unei secţii ATI cu 32 de paturi, pentru coronavirus. Ea este dotată cu tot ce trebuie, dar avem doar două ventilatoare. Unul dintre ele a fost adus de la Urologie, celălalt de la o altă secţie. Nu am putut să aducem mai multe. La nivelul spitalului există doar patru astfel de ventilatoare. Este, într-adevăr, un număr mic. Vrem să aducem mai multe, achiziţia a fost dată în lucru acum", ne-a declarat preşedintele CJ Prahova.

Spor pentru medici

Autorităţile judeţene doresc să aducă şi medici prin detaşare, pe perioadă determinată. "Am făcut o solicitare la Câmpina, pentru cinci medici, prin detaşare, astfel încât să putem asigura o linie de gardă la această secţie de terapie intensivă. Toţi primesc un spor de 25%, care a fost solicitat şi de cei de la Boli Infecţioase. O altă măsură pe care am luat-o în acest context, anunţată zilele trecute, este să achiziţionăm un aparat pentru diagnosticarea rapidă a infecţiilor. De asemenea, printre altele, am mai decis acum şi ca Direcţia de Drumuri din cadrul instituţiei să se ocupe, la capăt de linie, de dezinfecţia tuturor microbuzelor care desfăşoară curse regulate de călători", ne-a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader.

Este de aşteptat ca autorităţile judeţene să organizeze vineri o conferinţă de presă în care să ofere mai multe amănunte despre modul în care evoluează această criză în Prahova şi despre ultimele măsuri luate.

Image