Schimbare de conducere la Activ! Noul director al clubului de handbal aflat în subordinea Consiliului Judeţean Prahova va fi, de zilele viitoare, Silviu Crângaşu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova.
Informaţia a fost confirmată de vicepreşedintele CJ, Dumitru Tudone, care a anunţat că noul director îşi va începe mandatul pe 4 mai. Cu aceeaşi dată urmează să expire mandatul actualei directoare, Bianca Radu, care fusese detaşată pe această post în momentul preluării clubului. Odată cu încetarea detaşării, ea va reveni pe postul de bază, în aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, a anunţat vicepreşedintele instituţiei.
Contactat de reporterii "Telegrama", Silviu Crângaşu a confirmat că au existat discuţii, alegând să nu facă alte comentarii până la oficializarea numirii.
Propunerea e de natură se genereze unele comentarii, atât în mediul politic cât poate mai ales în lumea sportului, în condiţiile în care Silviu Crângaşu e cunoscut în primul rând ca om de fotbal, indiferent că a fost vorba de jucat, organizat activitatea în ligile inferioare sau pus umărul la revenirea Petrolului. El are şi experienţă în management, atât la nivelul AJF, cât şi din perioada în care a condus Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, în mandatul de primar al lui Adrian Dobre. Odată cu această propunere, conducerea Consiliului Judeţean pare să meargă cumva pe ideea care se aplică la spitale, unde directorul poate să fie şi economist de exemplu, nu neapărat medic, iar accentul se pune mai degrabă pe experienţa în funcţii de conducere. Totodată, au existat unele speculaţii şi că această numire ar putea deschide drumul spre o extindere a activităţii şi către alte sporturi la nivelul clubului sportiv al Consiliului Judeţean.
Acesta urmează să ajungă la CS Activ Prahova Ploieşti într-un moment delicat pentru club, în condiţiile în care "bufniţele", cu o echipă tânără şi fără modificări substanţiale de lot după promovarea din sezonul trecut, par să aibă nevoie de o minune pentru a se menţine în primul eşalon.
(Foto: CS Activ Prahova Ploieşti)